Inceput
Ne-am inscris (io si Zoli), printre primii la tura din Piatra Craiului a trupei "Veniti cu Noi". Va fi prima iesire in munti inalti pe zapada. Se va merge cu trenul pana la Brasov, apoi la Zarnesti cu RegioTrans, dupa care se va merge timp de cateva ore pana la casa Folea din satul Pestera. Acolo vom dormi si vom face ture in zona, atat cat vremea si starea zapezii vor permite.
Vineri, 2 martie 2012
Pe 2 martie, imediat dupa miezul noptii, am pornit cu masina lui Zoli spre Arad, ca sa luam trenul spre Brasov. In gara am inceput sa cunoastem o parte din trupa cu care vom petrece urmatoarele zile si gustam cate o pizza la "5 colturi", in apropierea garii. Drumul cu trenul (3:30 - 11:00) a fost ok, am gasit un compartiment liber unde am dormit cateva ore bunicele. In rest, timpul a fost umplut de povestile lui Morcoveatza cu reptilieni si mancare sanatoasa.
La 11 am ajuns in Brasov, am luat apoi primul tren RegioTrans spre Zarnesti, unde am sosit dupa ~40 minute. Pe la ora 13 am inceput prima plimbare, cu rucsacul in spate: drumul catre casa Folea.
Trecem pe langa izvorul lui Botorog dupa aproximativ 1 ora de mers lejer. Izvorul este foarte cunoscut ca punct de reper si de refacere a proviziilor de apa, mai ales pentru cei care pornesc de aici ascensiunea sau traseele in partea nordica a muntilor Piatra Craiului.
Pe piatra acestei fantani ridicate "in memoriam" sta scris: "S-a ridicat de Paraschiv Botorog in amintirea fiicei Lenuta, eleva in clasa a 5-a". Dupa inca jumatate de ora suntem in plin sat Magura si mai avem inca mult pana la destinatia noastra.
Bagajul greu din spate si inaintarea grea pe zapada fac sa treaca destul de greu orele pana la cabana. Ma surprind gandind ca in primele ture montane: "Mai e mult? of, sper sa fie cabana aia de pe dealul urmator". Trec insa destule dealuri si vreo 4 ore de la plecarea de la gara din Zarnesti pana ajungem la Folea.
La ora 17 ne instalam in cabana si facem cunostinta cu gazdele. Ciorba (7 roni) e deja negociata pentru fiecare zi de cazare (25 ron/n) si nu putem fi decat incantati de aceasta constrangere: d-na Folea e o bucatareasa desavarsita, iar ciorba dumneai ne desfata simtzurile.
Sambata, 03.03.2010
(casa Folea - stana casei Folea - curmatura Groapelor - sat Sirnea - casa Folea)
Sambata s-a facut o tura mai lejera, pentru a ne obisnui cu poteci unde zapada nu fusese calcata inca.
Am mers timp de 50 de minute pana la stana casei Folea (1350m), unde trupa din Arad a avut tabara de corturi in urma cu jumatate de an (august 2011). Peisajul e, intr-adevar, feeric. Discut cu Zoli sa revenim anul asta in Piatra Craiului cu cortul si sa facem ture de creasta pornind chiar din acest loc.
Trecem apoi prin curmatura Groapelor si ajungem in satul Sirnea. Aici avem ca obiective: o pensiune cu 2 butoaie imense cu rol de terasa, o curte cu struti si un magazin-birt in care, spre disperarea lu' Morcoveatza, bem cate o bere rece ca gheata.
Drumul spre casa Folea continua apoi domol, in niste peisaje pline de omat alb si cu locuinte razlete. Din cand in cand, cate un viscol ne opreste din drum si ne face sa nu ne mai gandim la modul serios la tura de duminica.. daca aici jos e asa rau, pe creasta e urgie... Ma gandesc ca maine va fi o tura asemanatoare, plimbare prin alt satuc...
Cu bagaj mic in spate, tura asta a fost placuta si relaxanta. Am ajuns inapoi la casa Folea pe la ora 17 (dupa 9 ore de la plecare). Seara... dansuri fitness cu Morcoveatza, discutii, glume, jocuri.
Duminica, 04.03.2012
(casa Folea - La Joaca - La Table - ref Grind - Vf La Om - retur)
Duminica Zoli e in forma de zile mari, pe prima parte a traseului (pana la stana casei Folea), facem sub 40 de minute. Dupa regrupare (34 persoane), purcedem spre locul numit "La Joaca", de unde avem un punct de belvedere foarte frumos catre creasta Pietrei Craiului. Ca si in tua de ieri, cu noi se aventureaza si Titirez, un brav reprezentant al rasei canine.
Dupa "La Joaca", coboram printr-o zona partial defrisata catre punctul numit "La Table", loc unde se intalnesc mai multe carari montane. Izvorul din acest punct este inghetat, un firicel subtire de apa nu ne poate ajuta sa umplem vreun bidon.
De aici, dupa un scurt popas, incepem sa urcam prin zapada peste 1m, prin padure, catre refugiul Grind. Inaintarea este greoaie, efortul celor care pasesc in fata este enorm. Ma confrunt si eu in 2 ocazii cu oportunitatea de a fi inainte-mergator.. cedez cu placere, de fiecare data, aceasta pozitie.
Primul refugiu Grind (1620m) a fost construit în anul 1908 de către Societatea Turiştilor din România, fiind refăcut în anul 1932 de către
Asociaţia drumeţilor din munţii iubiţi ai României. În 1936 a fost extins, dar noua cabană, cu o capacitate de 120 de locuri, a fost distrusă în 1953 de o avalanşă. Lângă ruinele ei a fost ridicat un refugiu de lemn, care a fost înlocuit cu actualul refugiu din tablă, în 1983, de către
Asociaţia Amicii Salvamont împreună cu
Cercul de turism “Liliecii” Braşov.
La refugiul Grind facem un popas mai mare, luam pranzul si putini par dispusi sa mai continue: ~12. Dupa ce potolim insa foamea, setea si ne desfatam cu frumusetea peisajului, hotaram sa mai urcam 100-200m; mai sunt colegi dispusi sa urce doar atat. Mai sus pare imposibil, doar cativa inarmati cu pioleti si multa experienta montana par dornici sa se aventureze.
Pornim toti is sus, doar o colega de trupa (Katarina) are probleme la genunchi si se intoarce spre cabana impreuna cu Adi Moca.
Cu cat ne apropiem de creasta, panta devine mai abrupta, pericolul tot mai mare. Nu se poate merge pe poteca de vara din cauza riscului de avalansa, asa ca Alexey si Adi cauta un mod de acces cat mai putin riscant.
Peisajul la altitudinea asta este ireal, puritatea albului si semetia crestei, dominand autoritar zeci de km in jur.. te simti ca intr-o poveste, mergand la Alb-Imparat, un rege linistit si intelept. Mai putini intelepti sunt mult mai tinerii sai vizitatori, dar asta e alta poveste.
Jumatate din trupa continua doar pana pe la 1900m, de aici riscurile cresc si mai mult. Zoli renunta si el, io-s prea cuprins de febra de a ajunge cat mai sus.
Inca 100m si alt punct de luat decizii: creasta este tot mai ingusta, orice pas gresit in stanga sau dreapta poate fi fatal. In fata apar niste stanci de cate 2-3 m inaltime deloc usor de escaladat. Un coleg de trupa, Petre, reuseste sa le urce si mai da o veste: varful nu e cel la care ne uitam noi, ci dincolo de el. Totusi, nu mai e mult pana acolo.
Toti (mai putin Petre) ne codim in a trece mai departe si a escalada peretele din fata. Sunt convins ca nu voi merge mai departe, dar merg pana langa obstacol, sa fac 2-3 poze. Ajuns acolo, vad ca sunt, totusi, prize de care sa prinzi cu degetele si pe care sa sprijini bocancul.. Alex dezgoleste de zor la ele, pentru un alpinist ar fi un urcus lejer; pentru noi, drumeti de vara, sunt o incercare.
Reusim 8 baieti sa trecem mai departe. Restul coboara si ei, dupa rugaminti pe care ni le adreseaza de zor, de a fi atenti. Vom fi atenti, iar, dupa nici 15 minute, ajungem in varful "La Om" (sau "Piscul Baciului"), cel mai inalt punct din Piatra Craiului (2237m).
Creasta nordica a Pietrei Cariului vazuta de pe varful "La Om"
Alex si Adi, surprinsi in timp ce se felicitau, dupa ce am ajuns pe varf.
Creasta sudica vazuta dinspre "La Om".
Panorama catre Bucegi-Leaota si catre culoarul Rucar-Bran, care separa cele 2 formatiuni muntoase.
Muntii Bucegi, fata nordica,in toata spendoarea lor.
Coborasul a fost unul fara incidente, s-a mers in ritm destul de bun, pentru a prinde ciorba de seara (glumesc!) sau pentru a nu ne prinde intunericul pe traseu. Personal, fac o greseala pe care sper sa n-o mai repet: fortez genunchii pe coborare, nefolosind genunchierele elastice pe care le am in dotare in fiecare tura. Intr-adevar, ar fi luat ceva timp cu tot echipamentul de iarna (parazapezi, manusi, pantaloni de ski). Dar a doua zi, pe tura de la casa Folea la Moieciu, mi-as fi dorit sa le folosesc duminica.
Luni, 5 Martie 2012
(casa Folea - Moieciu - bus Brasov - tren Arad - Timisoara)
Azi ne reintoarcem spre casa. Se pleaca pe la ora 10 de la cabana, multi au alte rute (alte directii spre casa- Bucuresti, Valcea, Cluj sau sunt cu masina, altii merg la Sinaia) asa ca trupa va fi mult mai putin numeroasa.
Facem peste 10 km pana la Moieciu, apoi un autobus pana la Brasov si trenul spre casa.
Poza de grup cu colegii de camera.
Prapastiile Zarnestilor, cale de acces catre partea nordica a Piatrei Craiului si catre cabana Curmatura.
