2011 11 27 - Zarand_Musuroaiele

Cum a pornit

Inca de la tura din octombrie de la Vartop, organizata de "Veniti cu Noi" din Arad, Dani Foale a facut propunerea sa ne adunam pe 26-27 noiembrie in Zarand, la cabana Musuroaiele. Ziua lui era in preajma respectivului week-end, asa ca ne-am adunat cativa prieteni si/sau parteneri de muntzomaneala sa-l cinstim cum se cuvine pe Dani. Am mers cu masinile pana in satucul Obarsia (nu se vede pe harta), pe langa Rosia Noua.

Trupa 
Stanga -> dreapta
Sanyi, Dana, Ghitza, Bogdan, Larisa, Razvan, Silvia, Ceci, Dani F (sarbatoritul), Marcela, Liana, Kiki, Mishu.
In spatele aparatului sunt io, iar Malina si Florin plecasera de dimineata spre Timisoara (poza e facut la plecarea de la cabana).

Prima zi - 26/11/2011 Timisoara -> cabana 

Io si Dana mergem cu Malina si Florin cu masina, ne intalnim cu retul trupei venind dinspre Sannicolau+Arad sau din Timisoara la biserica din Lipova. Apoi mergem grupati pana la Obarsia, unde parcam si ne luam desagii in spate. Avem de urcat cam o ora si ceva, 2-3 dealuri si suntem la cabana. Plecam pe la 11:45 de la masini.

 Urcusul e placut, o ceata misterioasa invaluie imprejurimile. Desi ne impiedica sa vedem in departare, creeaza o atmosfera de poveste in care suntem personaje principale, ba chiar unice (tinand cont de faptul ca iarna putinii ramasi pe aceste dealuri coboara in sat cu animalele, ca sa faca fatza mai usor frigului).

La cabana, proprietarul (Arpy) ne asteapta cu ceai cald si foc facut. A venit din Arad pentru noi, asa ca ii suntem profund recunoscatori pentru efort. E mare iubitor de munte, isi duce baiatul la munte de cand avea 3 ani, la 4 ani jumate era cu el la 3500m. Arpy e presedintele asociatiei "Hoinarii Zarandului" si s-a ocupat si de reamenajarea celorlaltor cabane ale asociatiei.

In timp ce unii se apuca de gatit, baut, lenevit la cabana ... Ghita, Sanyi, Ceci, Arpy (muntzomani vechi) ne propun sa facem un traseu de cateva ore prin zona: il ducem pe Arpy pana la locul unde a lasat masina, si ne mai plimbam..
Din muntzomanii noi, doar io si Malina acceptam propunerea, asa ca purcedem.

 Plin de astfel de scari lasate de ani/zeci de ani pe pomi; pentru pandit ceva, maybe..? Se practica la greu braconajul, se aude un zvon..
Candva, prin zona asta era domeniu regal si loc preferat de familia regala pentru partide de vanatoare; cel putin asa isi aminteste Sanyi.

Ne despartim de Arpy, care coboara cu masina si ne abatem putin sa vedem fostul canton silvic Musuroaia, acuma in paragina.
Ne-am obisnuit, mai ale in zarand, cu astfel de imagini - salase sau case aflate in peisaje absolut fantastice si lasate sa fie macinate de ani si vremuri..

Malina si-a evidentiat pe drum simtul artistic, impodobind un buchet inghetat, dar .. interesant in final, pentru sarbatoritul nostru.
Ce poti face cu ce ai.. bun exemplu..

Am primit de la Arpy un covor, sa-l ducem la cabana pe drumul de intoarcere.
L-as fi putut cara si singur, dar imi oboseam prea tare bicepsii si aveam nevoie de ei sa car paharul de vin spre gura pentru tot restul serii. Il caram io si Sanyi, folosindu-ne de o prajina pescuita pe drum.

Plimbarea e placuta, peisajele inghetate si cuprinse de ceata, aerul curat. Nu ne pare rau ca am rezistat ispitei de a ne molesi la cabana si sa fi ramas sa tihnim acolo langa un pahar de vin rosu..

Dar promenada se termina, ajungem la cabana, Dani isi primeste buchetul si, contra-cost, ne ofera din gulasul preparat de el intre timp.. Mancam, bem, jucam carti.. e bine..

Ziua 2 - cabana -> Timisoara

Malina si Florin se trezesc primii, nevoiti sa plece spre Timisoara. Ii vom tine si noi pumnii Malinei, care azi are programata repartitia.
Dar asta abia dupa ce ne trezim, unii chiar la ora 11.. Azi nu ne grabeste nimic, asa ca micul dejun ajunge o hranire continua intre 8 dimneata si 1 dup-amiaza. Apoi strangem catrafusele si revenim la masini coborand pe alt traseu fata de urcat. Nici lung, nici greu, dar deosebit de placut si cu peisaje parca pictate.

Coborati in Obarsia, mai admiram inca o data un alt gen de picturi. Pe zidurile cladirilor din sat si pe garduri erau desenate tot felul de scene biblice, scene din natura, flori.. ba chiar si Tom si Jerry.
Un nene din aceste locuri aparut de nu-stiu-unde pe langa mine pe drumul spre masini, imi povesteste tot orarul autobuzului care vine la ei in sat si ii uneste cu o halta CFR si cu restul lumii. Apoi de Puiu.. se mira ca nu-l stiu pe Puiu.. e un fost veterinar si cel care a facut picturile la care ne holbam pe toate casele din jur.

O noua excursie frumoasa se incheie, revenim in Timisoara cu amintiri placute si relaxati. Merge si o supradoza de carne "a la Camelot", la propunerea Lianei..

2011 11 - Muntii Tarcu

Mare jale, mare! Se apropie 2011/11/11 si un nou sfarsit al lumii e preconizat sa se intample!
Asa ca ne uitam la prognoza meteo, care arata frig, dar soare curat.. Nimic apocaliptic, dar na.. nimeni nu stie planurile Creatorului. Nici macar Busu!
Hotaram deci sa ne petrecem ultimele ore al Universului catarati cat mai sus, sa vedem spectacolul "de la balcon".

Ne fixam asadar tinta: Muntii Tarcu.
Vom merge vineri seara la cabana VilaDor din Poiana Marului, sambata plecam devreme pe traseu cu masinile pe valea Sucului, le lasam la "intersectia" Olteana cu Marasesti si urcam spre creasta Tarcului. Vom trece pe Caleanu, Tarcu si coboram pe la Cuntu pana in saua Jigoriei, apoi revenim la masini si la cabana. Duminica, program liber.

Echipa:
Ne strangem 10 muntzomani (5 fete, 5 baietzi):
Anca, Liubitza, Cristina, Simona, Dana, Zoli, Sanyi, Andrei, Pustiu', Daniel.

Vineri
Io si Zoli plecam din Timisoara pe la 5PM cu o parte din trupa, Pustiu'+Cristina+Liubi vin mai tarziu (dupa 8PM). La cabana cinam, bem si jucam carti pana dupa miezul noptii.

Sambata
Ne trezim, conform planului, incepand cu 6 AM. Pana la 7 trebaluim de zor, cu sandwich-uri, bagaje de tura, mic dejun, cafa.. Plecam pe la 7:30 de la cabana, dupa ce reuseste si Pustiul sa se decida cati litri de bere cara dupa el in tura asta. Grea decizie, e de inteles!
La 8:10 suntem cu masinile la intrarea in traseu si pregatiti de aventura.

Prima parte a traseului ne e cunoscuta doar din descrieri, asa ca avem ceva emotii in ideea ca sunt si colegi de tura mai putin experimentati. In prima ora urcam destul de mult prin padure, iar cativa dau semne de oboseala: "uff, dar unde suntem? mai avem?".

Se trece insa peste pragul psihologic si totul revine la normal, mai ales dupa ce iesim in gol alpin, in dreptul stanei Farcasesti. In fata se vede primul varf de azi, varful Brusturu, in spate se arata culmea rotunjita a Muntelui Mic, in stanga noastra culmea nordica a Tarcului, iar in dreapta traseul nostru de azi, cu varful Tarcu in prim plan.

Peisajul in jurul nostru este de-a dreptul feeric: bruma de pe iarba marunta de gol alpin, ceata care se ridica in vaile din jur, aerul rece al diminetii.

Imediat ajungem la cabana lui Romeo Dunca (tipul cu transporturile). E "acasa", elicopterul la usa..

Ne povesteste despre planurile lui marete de a transforma culmea Nedeea intr-o partie mare de ski. Ne deseneaza cu mana planurile sale, lasandu-ne sa ne imaginam gondolele, teleskiurile, telescaunele, cum va ajunge Poiana Marului ca o frumoasa statiune montana din Austria. Aminteste si de razboiul dus in acest sens cu Asociatia Altitudine, care nu il lasa sa puna in aplicare acest vis..
Discursul sau de om "de bine" nu prea impresioneaza si sper din toata inima sa nu se transforme si muntii Tarcu intr-un gunoi ecologic si o statiune de prost-gust, cu interese imobiliare de a face ceva la repezeala pentru a creste pretul unor terenuri deja achizitionate de cine-trebe.. Dincolo de asta, cu siguranta muntii nostri de 2000 m nu se pot bate cu statiunile austriece de 3500m, iar sezonul de iarna e mult mai scurt. Asa ca, pentru a avea profit de pe urma unei staiuni montane, ma gandesc cu groaza la turma de motorizate si la sleahta de "porcus turisticus" care ar invada zona pentru diverse alte forme de agrement puse la dispozitie all-season.
Muntii Tarcu au salbaticie, nu sunt asa urcati decat de iubitori de natura si, din pacate, si de ceva ATV-isti si motociclisti.
Pe site-ul celor de la Altitudine, gasesc asta:

Începand cu 2007, arealul Munţilor Ţarcu beneficiază de regim de protectie, fiind declaraţi Sit Natura 2000 conform Directivei Habitate 92/43 a Comisiei Europene, transpusă în legislaţia naţională prin OUG 57/2007.

….
Ministerul Mediului si Pădurilor a atribuit Asociaţiei Altitudine aria protejată spre o bună administrare, prin semnarea unui contract in luna februarie 2010

Excelent!

Ne despartim de Romeo Dunca si incepem urcusul spre Vf Brusturu. Zoli prefera sa urmeze trackul de pe gps si nu sfaturile de a urca pe partea insorita, pe unde mai apoi ne dam seama ca si traseul "cruce rosie" ne ducea. Si astfel, avem a doua portiune dificila a zilei: un urcus pe grohotis acoperit cu zapada care ne lungeste cu mult timpul in care ajungem cu totii in varf.

Ajunsi acolo insa, nivelul de optimism creste spectaculos la vederea peisajelor din jur (excelenta vizibilitatea catre Retezat si catre Muntele Mic), ceata din vai.

Cel mai imbucurator era insa sa vezi traseul pe care vom merge inconjurand caldarea Olteana si in care nu mai distingeai urcusuri atat de grele precum cele 2 anterioare.

Anca se destinde dupa un efort teribil la ultimul urcus, Sanyi deseneaza chestii ciudate in zapada.. Ce mai gashka.. Sa nu mai zic de caciula lui Zoli..

Urcusul spre Caleanu nu e nici tare lung, nici dificil. Il "atacam" prin dreapta si urcam pieptis pe o carare inierbata si abrupta. Dar e atat de scurt, incat nu apucam sa obosim si ajungem sus.
Sesiune foto fara de sfarsit, Andrei si Anca fac poze artistice..

De la Caleanu spre Tarcu e partea cea mai lejera a turei, fara urcusuri sau coborasuri semnificative. E ca o plimbare placuta pe un platou intins, asa ca ne bucuram de vremea buna si depeisaje. Godeanu se vede clar si masiv in stanga noastra, iar in dreapta se deschide caldarea Olteana, pe care o inconjuram de la inceputul pana la sfarsitul excursiei.

Pe varful Tarcu vine runda a doua de tumbe artistice

La statia meteo nu pierdem mult timp, doar ne regrupam si incepem sa coboram catre saua Jigoria. E un vant deloc prietenos pe creasta, asa ca mai bine poposim mai mult la Cuntu.
Ne oprim doar la crucile meteorologului si sotiei sale, platind tribut muntelui cu doar un an in urma, la cateva minute distanta de statie.

Cuntu la fel ca totdeauna, un colt de poveste.. Ne odihnim, povestim cu meteorologul care ne indeamna sa venim sa stam pe viitor la cabana (15 ron/pers/n) si facem rost si de un numar de telefon. Mai facem 2-3 poze prin imprejurimi (inclusiv cu "Prietenii Muntilor") si plecam mai departe spre saua Jigoriei.

Drumul pana la Saua Jigoriei si mai apoi pana la masini e cam in aceeasi nota: plimbare placuta intr-un peisaj fermecator de toamna tarzie. Calcam pe un covor rece de frunze si gheata, printre copaci tacuti si incaruntiti, iar raze blande de soare le mangaie coroanele. Nu e natura moarta, e natura care intra intr-o stare de asteptare, de impacare.
"Inner peace.." - pentru cine a vazut Kung-Fu Panda :-P

Creasta Tarcului, goala, salbatica si mereu imbietoare. Azi a fost o vreme cum rar poti prinde in acest munte.