2011 11 - Muntii Tarcu

Mare jale, mare! Se apropie 2011/11/11 si un nou sfarsit al lumii e preconizat sa se intample!
Asa ca ne uitam la prognoza meteo, care arata frig, dar soare curat.. Nimic apocaliptic, dar na.. nimeni nu stie planurile Creatorului. Nici macar Busu!
Hotaram deci sa ne petrecem ultimele ore al Universului catarati cat mai sus, sa vedem spectacolul "de la balcon".

Ne fixam asadar tinta: Muntii Tarcu.
Vom merge vineri seara la cabana VilaDor din Poiana Marului, sambata plecam devreme pe traseu cu masinile pe valea Sucului, le lasam la "intersectia" Olteana cu Marasesti si urcam spre creasta Tarcului. Vom trece pe Caleanu, Tarcu si coboram pe la Cuntu pana in saua Jigoriei, apoi revenim la masini si la cabana. Duminica, program liber.

Echipa:
Ne strangem 10 muntzomani (5 fete, 5 baietzi):
Anca, Liubitza, Cristina, Simona, Dana, Zoli, Sanyi, Andrei, Pustiu', Daniel.

Vineri
Io si Zoli plecam din Timisoara pe la 5PM cu o parte din trupa, Pustiu'+Cristina+Liubi vin mai tarziu (dupa 8PM). La cabana cinam, bem si jucam carti pana dupa miezul noptii.

Sambata
Ne trezim, conform planului, incepand cu 6 AM. Pana la 7 trebaluim de zor, cu sandwich-uri, bagaje de tura, mic dejun, cafa.. Plecam pe la 7:30 de la cabana, dupa ce reuseste si Pustiul sa se decida cati litri de bere cara dupa el in tura asta. Grea decizie, e de inteles!
La 8:10 suntem cu masinile la intrarea in traseu si pregatiti de aventura.

Prima parte a traseului ne e cunoscuta doar din descrieri, asa ca avem ceva emotii in ideea ca sunt si colegi de tura mai putin experimentati. In prima ora urcam destul de mult prin padure, iar cativa dau semne de oboseala: "uff, dar unde suntem? mai avem?".

Se trece insa peste pragul psihologic si totul revine la normal, mai ales dupa ce iesim in gol alpin, in dreptul stanei Farcasesti. In fata se vede primul varf de azi, varful Brusturu, in spate se arata culmea rotunjita a Muntelui Mic, in stanga noastra culmea nordica a Tarcului, iar in dreapta traseul nostru de azi, cu varful Tarcu in prim plan.

Peisajul in jurul nostru este de-a dreptul feeric: bruma de pe iarba marunta de gol alpin, ceata care se ridica in vaile din jur, aerul rece al diminetii.

Imediat ajungem la cabana lui Romeo Dunca (tipul cu transporturile). E "acasa", elicopterul la usa..

Ne povesteste despre planurile lui marete de a transforma culmea Nedeea intr-o partie mare de ski. Ne deseneaza cu mana planurile sale, lasandu-ne sa ne imaginam gondolele, teleskiurile, telescaunele, cum va ajunge Poiana Marului ca o frumoasa statiune montana din Austria. Aminteste si de razboiul dus in acest sens cu Asociatia Altitudine, care nu il lasa sa puna in aplicare acest vis..
Discursul sau de om "de bine" nu prea impresioneaza si sper din toata inima sa nu se transforme si muntii Tarcu intr-un gunoi ecologic si o statiune de prost-gust, cu interese imobiliare de a face ceva la repezeala pentru a creste pretul unor terenuri deja achizitionate de cine-trebe.. Dincolo de asta, cu siguranta muntii nostri de 2000 m nu se pot bate cu statiunile austriece de 3500m, iar sezonul de iarna e mult mai scurt. Asa ca, pentru a avea profit de pe urma unei staiuni montane, ma gandesc cu groaza la turma de motorizate si la sleahta de "porcus turisticus" care ar invada zona pentru diverse alte forme de agrement puse la dispozitie all-season.
Muntii Tarcu au salbaticie, nu sunt asa urcati decat de iubitori de natura si, din pacate, si de ceva ATV-isti si motociclisti.
Pe site-ul celor de la Altitudine, gasesc asta:

Începand cu 2007, arealul Munţilor Ţarcu beneficiază de regim de protectie, fiind declaraţi Sit Natura 2000 conform Directivei Habitate 92/43 a Comisiei Europene, transpusă în legislaţia naţională prin OUG 57/2007.

….
Ministerul Mediului si Pădurilor a atribuit Asociaţiei Altitudine aria protejată spre o bună administrare, prin semnarea unui contract in luna februarie 2010

Excelent!

Ne despartim de Romeo Dunca si incepem urcusul spre Vf Brusturu. Zoli prefera sa urmeze trackul de pe gps si nu sfaturile de a urca pe partea insorita, pe unde mai apoi ne dam seama ca si traseul "cruce rosie" ne ducea. Si astfel, avem a doua portiune dificila a zilei: un urcus pe grohotis acoperit cu zapada care ne lungeste cu mult timpul in care ajungem cu totii in varf.

Ajunsi acolo insa, nivelul de optimism creste spectaculos la vederea peisajelor din jur (excelenta vizibilitatea catre Retezat si catre Muntele Mic), ceata din vai.

Cel mai imbucurator era insa sa vezi traseul pe care vom merge inconjurand caldarea Olteana si in care nu mai distingeai urcusuri atat de grele precum cele 2 anterioare.

Anca se destinde dupa un efort teribil la ultimul urcus, Sanyi deseneaza chestii ciudate in zapada.. Ce mai gashka.. Sa nu mai zic de caciula lui Zoli..

Urcusul spre Caleanu nu e nici tare lung, nici dificil. Il "atacam" prin dreapta si urcam pieptis pe o carare inierbata si abrupta. Dar e atat de scurt, incat nu apucam sa obosim si ajungem sus.
Sesiune foto fara de sfarsit, Andrei si Anca fac poze artistice..

De la Caleanu spre Tarcu e partea cea mai lejera a turei, fara urcusuri sau coborasuri semnificative. E ca o plimbare placuta pe un platou intins, asa ca ne bucuram de vremea buna si depeisaje. Godeanu se vede clar si masiv in stanga noastra, iar in dreapta se deschide caldarea Olteana, pe care o inconjuram de la inceputul pana la sfarsitul excursiei.

Pe varful Tarcu vine runda a doua de tumbe artistice

La statia meteo nu pierdem mult timp, doar ne regrupam si incepem sa coboram catre saua Jigoria. E un vant deloc prietenos pe creasta, asa ca mai bine poposim mai mult la Cuntu.
Ne oprim doar la crucile meteorologului si sotiei sale, platind tribut muntelui cu doar un an in urma, la cateva minute distanta de statie.

Cuntu la fel ca totdeauna, un colt de poveste.. Ne odihnim, povestim cu meteorologul care ne indeamna sa venim sa stam pe viitor la cabana (15 ron/pers/n) si facem rost si de un numar de telefon. Mai facem 2-3 poze prin imprejurimi (inclusiv cu "Prietenii Muntilor") si plecam mai departe spre saua Jigoriei.

Drumul pana la Saua Jigoriei si mai apoi pana la masini e cam in aceeasi nota: plimbare placuta intr-un peisaj fermecator de toamna tarzie. Calcam pe un covor rece de frunze si gheata, printre copaci tacuti si incaruntiti, iar raze blande de soare le mangaie coroanele. Nu e natura moarta, e natura care intra intr-o stare de asteptare, de impacare.
"Inner peace.." - pentru cine a vazut Kung-Fu Panda :-P

Creasta Tarcului, goala, salbatica si mereu imbietoare. Azi a fost o vreme cum rar poti prinde in acest munte.