Inca de la tura din octombrie de la Vartop, organizata de "Veniti cu Noi" din Arad, Dani Foale a facut propunerea sa ne adunam pe 26-27 noiembrie in Zarand, la cabana Musuroaiele. Ziua lui era in preajma respectivului week-end, asa ca ne-am adunat cativa prieteni si/sau parteneri de muntzomaneala sa-l cinstim cum se cuvine pe Dani. Am mers cu masinile pana in satucul Obarsia (nu se vede pe harta), pe langa Rosia Noua.
Stanga -> dreapta
Sanyi, Dana, Ghitza, Bogdan, Larisa, Razvan, Silvia, Ceci, Dani F (sarbatoritul), Marcela, Liana, Kiki, Mishu.
In spatele aparatului sunt io, iar Malina si Florin plecasera de dimineata spre Timisoara (poza e facut la plecarea de la cabana).
Prima zi - 26/11/2011 Timisoara -> cabana
Io si Dana mergem cu Malina si Florin cu masina, ne intalnim cu retul trupei venind dinspre Sannicolau+Arad sau din Timisoara la biserica din Lipova. Apoi mergem grupati pana la Obarsia, unde parcam si ne luam desagii in spate. Avem de urcat cam o ora si ceva, 2-3 dealuri si suntem la cabana. Plecam pe la 11:45 de la masini.
Urcusul e placut, o ceata misterioasa invaluie imprejurimile. Desi ne impiedica sa vedem in departare, creeaza o atmosfera de poveste in care suntem personaje principale, ba chiar unice (tinand cont de faptul ca iarna putinii ramasi pe aceste dealuri coboara in sat cu animalele, ca sa faca fatza mai usor frigului).
La cabana, proprietarul (Arpy) ne asteapta cu ceai cald si foc facut. A venit din Arad pentru noi, asa ca ii suntem profund recunoscatori pentru efort. E mare iubitor de munte, isi duce baiatul la munte de cand avea 3 ani, la 4 ani jumate era cu el la 3500m. Arpy e presedintele asociatiei "Hoinarii Zarandului" si s-a ocupat si de reamenajarea celorlaltor cabane ale asociatiei.
In timp ce unii se apuca de gatit, baut, lenevit la cabana ... Ghita, Sanyi, Ceci, Arpy (muntzomani vechi) ne propun sa facem un traseu de cateva ore prin zona: il ducem pe Arpy pana la locul unde a lasat masina, si ne mai plimbam..
Din muntzomanii noi, doar io si Malina acceptam propunerea, asa ca purcedem.
Plin de astfel de scari lasate de ani/zeci de ani pe pomi; pentru pandit ceva, maybe..? Se practica la greu braconajul, se aude un zvon..
Candva, prin zona asta era domeniu regal si loc preferat de familia regala pentru partide de vanatoare; cel putin asa isi aminteste Sanyi.
Ne despartim de Arpy, care coboara cu masina si ne abatem putin sa vedem fostul canton silvic Musuroaia, acuma in paragina.
Ne-am obisnuit, mai ale in zarand, cu astfel de imagini - salase sau case aflate in peisaje absolut fantastice si lasate sa fie macinate de ani si vremuri..
Malina si-a evidentiat pe drum simtul artistic, impodobind un buchet inghetat, dar .. interesant in final, pentru sarbatoritul nostru.
Ce poti face cu ce ai.. bun exemplu..
Am primit de la Arpy un covor, sa-l ducem la cabana pe drumul de intoarcere.
L-as fi putut cara si singur, dar imi oboseam prea tare bicepsii si aveam nevoie de ei sa car paharul de vin spre gura pentru tot restul serii. Il caram io si Sanyi, folosindu-ne de o prajina pescuita pe drum.
Plimbarea e placuta, peisajele inghetate si cuprinse de ceata, aerul curat. Nu ne pare rau ca am rezistat ispitei de a ne molesi la cabana si sa fi ramas sa tihnim acolo langa un pahar de vin rosu..
Dar promenada se termina, ajungem la cabana, Dani isi primeste buchetul si, contra-cost, ne ofera din gulasul preparat de el intre timp.. Mancam, bem, jucam carti.. e bine..
Ziua 2 - cabana -> Timisoara
Malina si Florin se trezesc primii, nevoiti sa plece spre Timisoara. Ii vom tine si noi pumnii Malinei, care azi are programata repartitia.
Dar asta abia dupa ce ne trezim, unii chiar la ora 11.. Azi nu ne grabeste nimic, asa ca micul dejun ajunge o hranire continua intre 8 dimneata si 1 dup-amiaza. Apoi strangem catrafusele si revenim la masini coborand pe alt traseu fata de urcat. Nici lung, nici greu, dar deosebit de placut si cu peisaje parca pictate.
Coborati in Obarsia, mai admiram inca o data un alt gen de picturi. Pe zidurile cladirilor din sat si pe garduri erau desenate tot felul de scene biblice, scene din natura, flori.. ba chiar si Tom si Jerry.
Un nene din aceste locuri aparut de nu-stiu-unde pe langa mine pe drumul spre masini, imi povesteste tot orarul autobuzului care vine la ei in sat si ii uneste cu o halta CFR si cu restul lumii. Apoi de Puiu.. se mira ca nu-l stiu pe Puiu.. e un fost veterinar si cel care a facut picturile la care ne holbam pe toate casele din jur.
O noua excursie frumoasa se incheie, revenim in Timisoara cu amintiri placute si relaxati. Merge si o supradoza de carne "a la Camelot", la propunerea Lianei..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu